Contact Center maib: mai centrat pe client și pe fiecare angajat

Contact Center maib: mai centrat pe client și pe fiecare angajat

„Salut! Cu ce te putem ajuta?” – este formula cu care încep zilnic câteva mii de discuții telefonice dintre clienții maib și reprezentanții Contact Center al băncii.

La 1313, 24 de ore din 24, 7 zile în săptămână, clienții sunt ghidați, consiliați și sprijiniți de angajații Contact Center să rezolve rapid urgențele sau neclaritățile de moment privind efectuarea unor operațiuni bancare.  În unele cazuri, aceștia sunt rugați să transmită anumite mesaje de mulțumire, pentru felul în care au fost deserviți în sucursale. Acest tip de mesaje formează 1% din numărul total de apeluri, dar e procentul care creează cele mai faine emoții când ajung către destinatarii din sucursalele maib. 85% dintre toate apelurile procesate de Contact Center sunt încheiate cu cuvântul „Mulțumesc!”, iar timpul de așteptare pe fir este KPI-ul pe care continuu membrii echipei îl îmbunătățesc. Deși acesta este încă unul mare, echipa este concentrată să reducă timpul de așteptare pe fir și să creeze experiențe mai bune clienților maib.

 

Contact Center este încă una dintre subdiviziunile maib aliniate recent noii identități de brand – relocat într-un spațiu mai mare, aliniat standardelor moderne, centrat pe deservirea de calitate și pe comoditatea până și a celui mai pretențios reprezentant al generației Z.

Plin de culoare, de fraze inspiraționale înscrise pe pereți, cu softuri moderne, cu săli concepute pentru traininguri, ședințe extinse, dar și 1:1, cu zone de relaxare dotate de la cărți la jocuri de societate, Contact Center maib este spațiul în care circa 80 de specialiști își desfășoară activitatea, fiind la dispoziția clienților la un apel distanță pentru a-i servi în cel mai bun mod.

Giorgi Shagidze, Preşedintele maib:

„Astăzi inaugurăm Contact Center renovat și cu plus de confort pentru fiecare angajat. În acest proiect de modernizare am pus accent pe crearea condițiilor optime de muncă pentru ca angajații noștri să beneficieze de cele mai bune condiții de pe piață și să-și dezvolte potențialul necesar pentru deservirea clienților la cel mai înalt nivel. Zilnic echipa Contact Center preia aproximativ 3000 de sunete, fiind la un apel distanță orice ar face și oriunde s-ar afla clienții noștri”.

Contact Center maib este destinat persoanelor fizice și juridice, clienților și potențialilor clienți maib, care beneficiază de suport informațional în funcție de necesitățile acestora, oferindu-le soluții optime pentru orice situație.

Aliona Stratan, Prim-vicepreședinta maib:

„Suntem fericiți că astăzi putem păși la nivelul următor, investind și modernizând în Contact Center. Dezvoltându-ne activitatea pe dimensiunea digitală, un element cheie rămâne factorul uman, iar maib își dorește ca fiecare client care interacționează cu serviciile noastre digitale și are nevoie de asistență, să poată beneficia de acest suport prin intermediul Contact Center. Continuăm să investim în modernizarea și dezvoltarea tehnologiilor la fel de mult ca în angajații noștri, acționând cu convingerea că un angajat fericit depune eforturi înzecit ca și clientul să devină fericit”.

Pe lângă condiții moderne de muncă, angajații Contact Center beneficiază acum și de o zonă de odihnă spațioasă, unde își pot petrece pauzele, săli de instruiri și de brainstorminguri, precum și o zonă de feedback individuală, care facilitează comunicarea în condiții mai confidențiale.

Natalia Tarasova, Șefa Serviciului Contact Center maib:

„Contact Center este o fabrică de talente pentru maib și un bun start-up pentru cariera fiecărui coleg. Suntem transparenți, perseverenți și ambițioși, orientați spre necesitățile clienților atât interni, cât si externi. Aici ne simțim ca acasă, lucrăm cu plăcere, socializăm cu entuziasm, ne creștem profesionalismul și ne autodepășim zilnic, având ambiția de a fi cei mai buni prieteni ai clienților maib atunci când au nevoie de un sfat, consultanță sau ajutor privind accesarea serviciilor bancare”.

Activitatea profesională în cadrul Contact Center oferă oportunități unice pentru studenți și proaspeți absolvenți de a acumula o expriență bună în domeniul bancar, fiind antrenați în traininguri de specializare, sesiuni de coaching și dezvoltare personală.

Svetlana Bodaci, Directoare Resurse Umane maib:

„Condițiile de activitate la locul de muncă sunt o componentă cheie pe care ne propunem să o îmbunătățim continuu în cadrul maib. Ne bucurăm să le spunem bun venit în casă nouă și mult succes membrilor echipei Contact Center. Totodată, invităm și alți colegi să se alăture acestei echipe tinere, energice, ambițioase, mereu orientate spre client și gata să acorde sprijin de calitate, în același timp rămânând concentrată pe dezvoltarea competențelor și abilităților profesionale”.

Echipa Contact Center maib este la dispoziția clienților și potențialilor clienți maib prin intermediul numărului scurt de telefon 1313 sau la adresa electronică info@maib.md.

Maib – împreună la nivelul următor!